Spectacole la Iasi dedicate celor din Diaspora

Sharing is caring!

Primăria Municipiului Iași, prin Biroul Diaspora, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” și Ateneul Național din Iași, alături de alți parteneri, vor organiza spectacole de teatru, concerte corale și recitaluri de poezie, care vor avea loc în zilele de weekend pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt. Este vorba de un „maraton” de evenimente, care poate fi rezumat la următoarele cifre: cinci weekenduri, 38 de recitaluri de poezie, 10 piese de teatru și 10 concerte corale.

Weekendul trecut ieșenii prezenți pe pietonal au putut urmări spectacolul de teatru pentru copii „O poveste descâlcită” al Companiei Andirino, recitaluri de poezie cu Valentin Talpalaru, Gabriela Chiran, Mihai Dumitraș, Ștefan Tudor Baciu, Livia Iacob, Nichita Danilov, Dan Bogdan Hanu și Luca Oatu, un concert al Corului de copii Mini Angeli, spectacolele de teatru pentru copii „Tândală în lumea cărților” și „Alfabetul năzdrăvan” ale Trupei Tandem, un concert al Corului Aletheia și spectacolul de teatru pentru copii „Animalele știu de toate: Lecția de sănătate” al Companiei Zum Zum.

Ziua de sâmbătă, 24 august, va începe cu spectacolul de teatru pentru copii „Păcală în vacanță” al Companiei Andirino, eveniment programat la ora 11.00. Cristina Chiprian, Florentin Dumitrache, Andrei Patraș și Maria Gradinaru vor susține un recital de poezie la ora 18.00, iar Corul de copii Juniorii Operei al Operei Naționale Române Iași un recital extraordinar la ora 19.00. Seara se va încheia cu spectacolul de teatru „Doi pe-o bancă”, care va începe la ora 20.00.

Duminică, 25 august, începând cu ora 11.00, Marionnette Show va pune în scenă spectacolul de teatru pentru copii „Rapunzel”. La ora 18.00 vor recita poezii Ioan Răducea, George Bădărău, Liviu Apetroaie și Ioan Coroamă. De la ora 19.00 va avea loc un concert al Corului de copii Luceafărul al Palatului Copiilor din Iași, iar de la ora 20.00 spectacolul de teatru „Căsătorie în doi”.

shares