Silviu Macovei: „Aceasta este cea mai dură înfrângere a PSD în toată istoria partidului!”

Sharing is caring!

Da, aceasta este realitatea și trebuie să o acceptăm. În urmă cu doar trei ani aveam peste 46% din totalul voturilor, acum nu avem nici guvernare, nici încredere și am obținut cel mai rușinos rezultat la o rundă de alegeri prezidențiale.

Ca număr de voturi PSD este aproape la același nivel în ultimele runde de alegeri. Însă, este evident că nu am reușit să atragem alte voturi, din zona celor care nu se implicau în politică sau a celor nehotărâți.

Mai mult, diaspora a fost ignorată de PSD, ceea ce este o greșeală fatală. Acești români nu au plecat de prea mult bine, ci dezamăgiți de perspectiva viitorului în România. Iar faptul că au votat masiv înseamnă că își doresc să se reîntoarcă acasă și să își construiască un trai decent în țară. Iar PSD a eșuat în a da această încredere.

Poate principala vină care i se poate imputa conducerii partidului este că a ignorat complet tinerii și adulții tineri. Dacă acum zece ani, un tânăr licean de 18 ani care abia avea drept de vot nu se implica în politică și nu venea la vot, acesta acum are 28 de ani, lucrează, are chiar și un copil.

El este mult mai implicat și mult mai preocupat nu atât de salariul minim, cât mai ales de viitorul lui și al copiilor lui în țară. Iar acest om se gândește pe termen lung, iar pentru el PSD nu putea fi o viziune despre viitor ci una despre trecut.

Acum este momentul unei schimbări majore în PSD sau acest partid va merge din rău în mai rău. Am avertizat public încă înainte de europarlamentare că dacă nu venim cu oameni noi și mentalități proaspete vom pierde alegeri după alegeri. Acum trebuie să ne reformăm, nu mai târziu, altfel PSD va dispărea!

shares