Sediu nou pentru Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor Iași

De sâmbătă, 11 mai, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) – Filiala Iași are un nou sediu. Aflat pe strada Morilor, nr. 22, spațiul dispune de 600 de metri pătrați, unde se va desfășura activitatea membrilor organizației, dar și cursuri de formare profesională. La ianugurare au participat presedinți și membri din 21 de filiale ale Ordinului și reprezentanți ai administrației publice locale, printre care și primarul Mihai Chirica.

„Este un eveniment deosebit, pentru că o profesie importantă își găsește o casă care i se potrivește. Meseria pe care o practicați este una specială, îmbrăcând într-o manieră extraordinară calitățile necesare îngrijirii ființei umane. De oricât de multe obstacole ne-am lovi în viață, vom ajunge de fiecare dată în același loc, unde grija față de sănătatea unui om este imperativă. În prezent, asistenții medicali, dar și medicii reprezintă speranța unei vieți mai bune în sistemul sanitar românesc. Printr-o muncă titanică, de-a lungul timpului, astfel de profesioniști contribuie la dezvoltarea societății. Fie că a fost pace sau război, personalul medical a întins întotdeauna o mână de ajutor!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Edilul a acordat câte o diplomă de excelență președintelui OAMGMAMR, Mircea Timofte, dar și președintelui filialei Iași, Liliana Pintilie.