Se înnoiește Parcul Național de Ambulanțe

Inspectoratele pentru Situații de Urgență vor primi ambulanțe noiIn aceasta saptamana au fost semnate șapte contracte de finanțare pentru achiziționarea a peste 1.300 de ambulanțe, în vederea creșterii capacității de reacție și răspuns în cazul situațiilor de urgență și dezastrelor colective.

Aceste ambulanțe vor fi distribuite în șapte regiuni eligibile ale țării (Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Nord-Est și Centru) și vor permite evaluarea primului-ajutor calificat, acordarea asistenței medicale și transportul pacienților, prin modernizarea sistemului integrat de urgență și dezvoltarea de noi structuri în cadrul acestuia.