Scop nobil, mijloace ilegale

Sharing is caring!

Ieri, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-au prezentat, pentru a intra în ţară Ion A., în vârsta de 39 de ani, cu dublă cetățenie, română și R.Moldova și Vitaliia K., cetățean ucrainean, în vârstă de 38 de ani, călătorind ca pasageri într-un autocar marca Mercedes, înmatriculat în R. Moldova.

În baza analizei de risc pe linia migrației ilegale, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra persoanelor și bagajelor, în urma căruia a fost descoperită, ascunsă și nedeclarată, în borseta lui Ion A. o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimată fotografia Vitaliiei K.

Cu ocazia verificărilor specifice s-a stabilit că documentul în cauză este fals. Cu privire la cele constatate, Ion A. a declarat că a procurat respectivul document, pentru cetaţeana ucraineană, de la o persoană ale cărei date nu le cunoaște, plătind suma de 250 Euro pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă în Cehia. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

shares