Să alergăm pentru o cauză bună!

Serviciul Voluntar de Ambulanță organizează duminică, 28 octombrie, între orele 9.00 și 15.00, Maratonul Internațional al Iașului.

Astfel, ieșenii, dar și oaspeții din alte județe sunt invitați să ia parte la un proiect de utilitate publică ce își propune strângerea fondurilor pentru utilarea și aducerea în stare de funcționare a cinci puncte de prim ajutor premedical și intervenție pe raza municipiului Iași. Acestea vor fi amplasate în cartierele Alexandru cel Bun, Podu Roș, Tătărași – Oancea, Nicolina și Păcurari, iar costurile privind utilitățile vor fi suportate de către Primăria Municipiului Iași.

Cele 5 puncte vor servi comunitatea ieșeană în caz de coduri și avertizări meteorologice precum și în caz de dezastre și situații de urgență, atât prin personal medical instruit, cât și prin echipamente specifice. Considerăm acest maraton o cauză nobilă pentru întregul oraș Iași, întrucât aceste puncte de prim ajutor vor avea un rol important în salvarea de vieți omenești.

Categoriile competitive (cronometrate), care vor avea clasamente, sunt următoarele: Maraton 42 km, Maraton ștafetă 3×14 km, Semimaraton 21 km, Semimaraton ștafetă 2×10,5 km și Cros 10 km. Vor exista și Cursa populară 4 km și Cursa copiilor unde doar primii trei clasați vor fi premiați la categoriile Masculin și Feminin. Cursa copiilor este gratuită, iar vârsta minimă pentru participare este 4 ani.

Startul și sosirea vor avea loc în fața Palatului Culturii. Traseul și înscrierile pentru fiecare categorie, alături de regulament și alte detalii, sunt disponibile pe www.maratoniasi.com și la info@maratoniasi.com.Alte noutăti și informații mai pot fi găsite la https://www.facebook.com/MaratonIasi/https://www.facebook.com/Ambulanta.Life/ și evenimentul pe Facebook „Maratonul Internațional al Iașului – 2018”.

Sediul Serviciului Voluntar de Ambulanță este situat în str. Nicolina, nr. 8, cu program luni-vineri între orele 11:00 și 17:00, iar adresa de e-mail este contact@ambulanta.life.