S-a lansat în dezbatere publică proiectul noii legi a pensiilor

În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. Daca în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim și nici stagiul complet de cotizare. Proiectul prevede tot 4 categorii de pensii, cea de limită de vârstă, cea anticipată, cea de invaliditate și cea de urmaș, dar cu unele modificari de structura.

In cazul limitei de varsta, ca noutate, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani și au născut 3 copii pe care i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 ani. Începând cu al 4-lea copil se adaugă câte 1 an în plus, pentru fiecare copil.

In cazul, pensiei de urmaș se menține și, în plus de actualele prevederi, apare o nouă prestație, și anume ajutorul pentru soțul supraviețuitor, care va primi 25% din pensia soțului decedat.

Acest ajutor va putea fi cumulat cu propria pensie. In cazul pensiei minime, persoanele cu vechime de minim 15 ani primesc 45% din salariul minim brut pe țară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară. Valoarea punctului de pensie se actualizează conform Programului de Guvernare, și anume:

* 1.265 de lei în 2019;
* 1.775 de lei în 2020;
* 1.875 de lei în 2021;

Proiectul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Muncii.