Ruta cadentata Iasi – Ciurea, vagoane de dormit si garnituri modernizate in noul mers al trenurilor

Sharing is caring!

Incepând cu data de 15 decembrie, va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2019-2020, care va fi valabil până la data de 12 decembrie 2020.

„Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei atât prin optimizarea orelor de circulație a trenurilor cât şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile”, sustin cei de la CFR Calatori.

Ca si noutate pentru zona Moldovei, va fi introdus mersul de tren cadențat  pentru ruta Iasi – Ciurea. În noul sistem trenurile circulă la intervale orare egale, oferind pasagerilor un program previzibil al orelor de plecare/sosire şi mobilitate.

Daca va fi adoptat de cei din Zona Metropolitana traficul in zona s-ar fluidiza, mai ales in orele de varf.

Serviciul de transport feroviar de vagoane de dormit și cușetă va fi disponibil pe relațiile Bucuresti Nord – Iasi, Bucuresti Nord – Suceava, Timisoara – Iasi, Bucuresti Nord – Botosani, Bucuresti Nord – Vatra Dornei.

Va fi introdus un nou serviciu de rezervare a locurilor, ca urmare a solicitării călătorilor, pentru trenurile Regio, la prețul de 1 leu pe București Nord – Buzău – Mărășești și retur.

În anul 2020, pentru realizarea transportului feroviar de pasageri, CFR Călători estimează o creștere a parcului de vagoane față de anul 2019, cu circa 15%, până la circa 1000 de vagoane în extrasezon.

Anumite puncte de vânzare care au o activitate redusă din cauza traficului de călători foarte scăzut vor suspenda temporar vânzarea biletelor, însă călătorii le vor putea achiziţiona în tren, la tariful similar celui de la casele de bilete, on line sau vor putea folosi abonamentele.

Vor fi în circulație cele 54 de vagoane modernizate în anul 2019, ceea ce permite creșterea capacității de preluare a publicului călător, cu peste 3300 de locuri.

Garniturile trenurilor Interregio de pe ruta Timișoara – Iași și retur vor fi formate din vagoane modernizare în cursul anului 2019, seria 2068, ca urmare a solicitărilor călătorilor și a mass-mediei.

Vagoanele modernizate au dotări moderne: instalaţii de climatizare, amenajare interioară de tip salon, prize 220V, cabine WC cu instalaţie WC de tip vacuumatic etc.

shares