Reteta succesului la Bac

Sharing is caring!

13 elevi  din Iasi au obtinut media 10 la examenul de Bacalaureat!  Reteta succesului ne-a fost dezvaluita de Ioana, Robert si Iustin, 3 elevi de 10 invitati ieri in platoul Tele M la emisiunea lui Florin Ghetau.

Examenul  vietii, cum il mai numesc unii, a adus pe chipurile elevilor  din Iasi multa emotie. 13 dintre acestia au reusit cu brio sa treaca de Bacalaureat. Munca si efortul depus de ei pe parcursul celor 4 ani de liceu si-a pus amprenta la examenul maturitatii.

„Eu personal am incercat mereu sa echilibrez si partea sociala, cu prieteni, de iesit in oras, de activitati extrascolare si in acelasi timp sa reusesc sa ma tin si de scoala, adica niciodata nu am neglijat scoala. Eu personal nu pot sa mai invat dupa ora 11 seara de exemplu, adica dupa ora 11 parca creierul meu nu mai raspunde.”, a declarat Ioana GOPŞA, absolventa.

I-am intrebat ce ar schimba daca ar ocupa functia de Ministru al Educatiei.

”Acum ca am terminat cumva am o alta parere fata de acum era atunci cand aveam foarte mult de invatat si un volum foarte mare de informatie pe care trebuia sa asimilez. Sunt foarte multe discipline, adica in clasa a 9-a cand optezi pentru un anumit profil, te-ai astepta ca sa te axezi pe anumite materii”, a marturisit Robert ZĂMURCĂ, absolvent.

Sfatul absolventilor care au obtinut nota 10 este sa asimileze cat mai multe cunostinte in timpul orelor.

” …pentru cei care intra acum la liceu, cred ca ar trebui sa fie foarte atenti, cel putin la inceput, la materiile care se predau si sa incerce sa asimileze cat mai mult din ele pentru a-si da seama cam in ce directie ar vrea sa mearga”, a completat Iustin ŞURUBARU, absolvent.

Dupa vacanta de vara, cei trei proaspeti absolventi vor urma studii universitate, atat in afara Romania, cat si la Iasi.  Visul acestora este sa ajunga sa profeseze in strainatate.

shares