Reducere pe mijloacele de transport in comun pentru dascali

Sharing is caring!

În cadrul ședinței de vineri, 27 septembrie, consilierii locali au aprobat acordarea unei reduceri de 50% din tariful abonamentului unic pentru zona I, valabil timp de 30 de zile, pentru angajații care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de învățământ acreditate și autorizate din Municipiul Iași.

Este vorba, în total, de 11.261 de beneficiari, din care 5.625 de persoane reprezentând personalul didactic și nedidactic din învățământul preuniversitar, 250 de persoane reprezentând cadrele medicale din unitățile de învățământ și 5.386 de persoane reprezentând personalul didactic și nedidactic din învățământul universitar (inclusiv personalul Academiei Române – Filiala Iași, Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” Iași și Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași).

Efortul bugetar suplimentar pe care îl implică aceste facilități este de aproximativ 450.440 lei pe lună, respectiv 5.405.280 lei pe an. Nivelul compensației globale pe care Municipiul Iași o achită către Compania de Transport Public Iași SA se află la un nivel mediu lunar de 7.418.153 lei pe lună. Așadar, aplicarea facilității votate săptămâna aceasta în Consiliul Local va avea ca efect creșterea cuantumului anual al diferențelor de tarif acoperite de la bugetul local cu aproximativ 12%.

În prezent, în Municipiul Iași beneficiază de reduceri sau gratuități pe mijloacele de transport în comun elevii, studenții, veteranii și văduvele de război, donatorii de sânge și pensionarii.

shares