Recensamant in 2021, iar se numara romanii

Sharing is caring!

O nouă numărătoare a românilor urmează să aibă loc între iulie şi noiembrie 2021. Potrivit proiectului Institutului Național de Statistică, cetăţenii români îşi vor putea completa online formularele de recenzare, urmând ca cei care nu au făcut acest lucru să fie recenzaţi după modelul clasic, prin interviuri faţă în faţă.

Conform proiectului de lege, „persoanele salariate care se auto-recenzează prin intermediul Internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecţie a acestei metode”.

Recensământul este obligatoriu pentru „persoanele cu cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie, cu reşedinţa obişnuită în România” şi pentru „persoanele cu cetăţenie română, cu domiciliul în România, dar cu reşedinţa în altă ţară pentru o perioadă mai mică de 12 luni”.

Refuzul de a participa la recensământ se sancţionează cu amendă contravenţională.

Cerinţele prioritare ale fundamentării strategiei şi programelor de dezvoltare regională, precum şi a programelor de dezvoltare economică şi socială a unor regiuni şi zone defavorizate, vor putea fi satisfăcute prin valorificarea corespunzătoare a informaţiilor disponibile ale recensământului.

 

shares