Reactie IRO la acuzatia ca un fals fizician medical a lucrat fara studii de specialitate

Gabriel Dimofte, managerul Institutului Regional de Oncologie Iasi sustine ca fizicianul incriminat a lucrat legal, cu aprobare de la Comisia Nationala pentru Activitati Nucleare. Conform Mediafax, Silvana Ojică a fost angajata pe postul de fizician medical între iulie 2014-noiembrie 2016 la Institutul Regional de Oncologie Iaşi, apoi din decembrie 2016 şi până în prezent la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.

„Doamna a lucrat la Iasi. Are aprobare din partea Guvernului României, Comisia Naţională pentru Activităţi Nucleare şi a lucrat în condiţii perfect legale ca fizician debutant conform legii…Nu există codul de parafă din câte ştiu eu. Organizaţia care se ocupă de autorizarea fizicienilor medicali în domeniul nuclear este Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare (CNCAN). Domnul Bodale se reprezintă probabil pe dumnealui, nu ştiu dacă mai reprezintă şi pe altcineva, dar dumealui ar trebui să cunoască legea care spune că pot să fie fizicieni medicali, fie echivalenţi licenţiaţi în fizică sau echivalent. Matematică, informatică, chimie, fizică, inginerie eletronică sau mecanică. Aşa scrie CNACN şi avem o hârtie pe numele acestei doamne care ne spune că lucrează în condiţii corecte”.