Punct secundar de lucru pentru medicii de familie

Senatul a adoptat, în unanimitate , în şedinţa plenului de astazi, o propunere legislativă prin care un medic de familie poate fi titularul unui cabinet, cum era prevăzut în legislaţia în vigoare, dar şi al unui punct secundar de lucru.

Iniţiatorii actului normativ explică în expunerea de motive că medicii din alte specialităţi decât medicina de familie şi cadrele universitare cu jumătate de normă, prin integrare clinică, pot adresa servicii în cabinetele private proprii, suplimentar faţă de norma de bază, 3,5 ore pe zi de lucru, conform legislaţiei existente.

Propunerea legislativă pentru modificarea art.75 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, iniţiată de un grup de parlamentari UDMR, PSD, PNL şi USR, va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.