Promotorul Eduard Irimia caută noi eroi în sporturile de contact, în colaborare cu Federaţia Română de Box şi clubul “Gym Box Fight Academy”

Sharing is caring!

După ce a semnat un acord istoric la Hollywood, la nivel global, în industria filmelor de acţiune, prin care luptătorii din cadrul promoţiei sunt promovaţi în filme cu distribuţie internaţională, Eduard Irimia, fondatorul Superkombat, a anunţat, vineri, la Iaşi, două noi proiecte major care pun capitala Moldovei şi ţara noastră pe firmamentul sporturilor de contact din întreaga lume.
În cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la sediul clubului “Gym Box Fight Academy”, Eduard Irimia a anunţat, în premieră, lansarea la Iaşi a licenţei internaţionale „Superkombat Official Gym”, care are ca obiectiv descoperirea unor noi eroi pentru producţiile internaţionale de televiziune. Pe lângă crearea acestui „laborator” de eroi de la Iaşi, Irimia îşi doreşte ca viitorii campioni în box precum Leonard Doroftei sau Lucian Bute să poată progresa în România, iar mai departe să fie îndrumaţi în gale din întreaga lume cu sprijinul promotorilor recunoscuţi, parteneri ai lui Irimia în decursul ultimilor 20 de ani.
Alături de preşedintele Sperkombat, la eveniment au mai fost prezenţi preşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Câtea şi Iulian Botez, preşedintele clubului “Gym Box Fight Academy”.

„Official Superkombat Gym”, noua licenţă internaţională lansată la Iaşi

În deschiderea evenimentului, preşedintele Eduard Irimia a explicat ce vizează noul proiect lansat la Iaşi. „Această sală, Gym Box, devine gazda unui eveniment important la nivel global, pentru că oficializăm, astăzi, la nivel internaţional, lansarea unor licenţe „Official Superkombat Gym”. Am găsit aici, la acest club al domnului Iulian Botez, o sală de nivel internaţional aşa cum rar găseşti în lume. Doar în Statele Unite sunt astfel de săli, cu astfel de dotări pentru sporturi de contact. Această sală va fi un laborator de eroi pe plan global în sporturile de contact.
Veţi auzi de zeci de eroi din Iaşi care vor ajunge în reflectoarele din întreaga lume nu doar în K1, ci şi în alte sporturi de contact. Vrem să producem noi eroi aici şi să-i promovăm la nivel internaţional în viitorul apropiat. Provin din lumea boxului, tatăl meu, Raul Irimia, este antrenor de box în Ploieşti, începuturile mele au fost cu galele de box transmise pe Eurosport şi mă bucur să revin în box după 15 ani de succese pe plan internaţional cu promoţiile Local Kombat şi Superkombat. Sunt foarte multe săli din lume care vor să fie partenere cu Superkombat, şi pe de altă parte ne dorim să promovăm eroii de pe plan local şi naţional în marile ţări ale lumii. Recent am semnat un contract la Hollywood prin care promovăm sportivii români în filmele de acţiune şi deja îl avem pe Florian Munteanu, care joacă într-un film alături de Silvester Stallone, în seria Rocky. Sunt onorat că după ani de zile am primit o invitaţie din partea lui Vasile Câtea să revin în lumea boxului. Îl cunosc pe actualul şef al Federaţiei Române de Box încă de când eram copil, a demonstrat multe lucruri frumoase de când conduce FR Box şi sunt convins că vom duce la un alt nivel acest proiect”, a declarat Eduard Irimia, preşedintele Superkombat.

Vasile Câtea: „Iaşul avea nevoie de un astfel de parteneriat”

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Câtea, este de părere că Iaşul avea nevoie de un parteneriat cu celebra promoţie internaţională Superkombat. “Ne dorim să punem aici bazele unui proiect care poate aduce mari beneficii sportului în general, boxului şi sporturilor de contact în mod special. Vom încerca să ne implicăm fiecare cu resursele pe care le avem la îndemână şi sunt convins că acest proiect va fi unul de durată. Acest parteneriat cu Eduard Irimia este extraordinar pentru că va crea modele pentru copiii care nu sunt decişi să intre în sală. Acest proiect nu se axează doar pe o disciplină, ci caută eroi în mai multe sporturi de contact. Aducem un eveniment, un produs important la Iaşi şi promovăm Iaşul pe plan internaţional”, spune Câtea.

Iulian Botez: „Sunt convins că vom descoperi în această sală noi eroi în sporturile de contact”

La rândul său, Iulian Botez, preşedintele clubului “Gym Box Fight Academy” a promis că faptele vor vorbi în următoarea perioadă, iar primele rezultate se vor vedea după un an, prin lansarea unor noi eroi în sporturile de contact. „Îi mulţumesc domnului Eduard Irimia pentru încrederea acordată şi domnului Vasile Câtea pentru faptul că a fost alături de mine încă de la început şi m-a susţinut. Sunt foarte încântat să fiu alături de doi oameni foarte importanţi în sporturile de contact. Sunt onorat să devin partener cu promoţia Superkombat şi sper ca în viitorul apropiat faptele noastre să vorbească, iar în această sală să descoperim noi eroi pentru evenimentele sporturilor de contact”, a punctat Iulian Botez.

shares