Proiecte comune intre doua licee din Iasi si Chisinau

Sharing is caring!

Elevii și profesorii Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași l-au sărbătorit pe Eminescu alături de elevii și profesorii Liceului „Vasile Alecsandri” din Chișinău.

15 elevi și 15 profesori ieșeni s-au aflat în dimineața zilei de 15 ianuarie la liceul din Chișinău, cele două unități fiind partenere, de multă vreme, și derulând, în decursul anilor, proiecte comune.

Activități didactice dedicate marelui poet, o dezbatere a elevilor, un dialog profesional al cadrelor didactice, un spectacol comun, pregătit de elevii ambelor școli au confirmat valorile comune, idealurile culturale comune, deschiderea pentru lectură, nevoia de modele autentice și credința că ele pot fi mereu descoperite în cultura națională.

Partenerii au convenit să deruleze, în continuare, activități comune de învățare, la Iași și la Chișinău, proiecte de promovare a lecturii, dar și activități artistice și de stimulare a interesului pentru educația nonformală.

Mesajul final a fost acela, împărtășit de toți participanții, că geniul eminescian ne aproprie unii de alții.”

shares