Proiect in parteneriat cu UMF la Școala Gimnaziala Al. cel Bun din Iasi

În săptămâna  8 – 12 aprilie 2019, elevii Școlii Gimnaziale ”Alexandru cel Bun ” Iași au fost vizitați de profesori și studenți  de la disciplina de Prevenție Oro – Dentară din cadrul  Facultății de stomatologie a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”,  Iași, în cadrul proiectului ”Evaluarea sănătății orale la populația școlară de 6 – 12 ani din Iași”, proiect derulat în colaborare cu Colgate România.

Cu această ocazie elevii au învățat despre modul de realizare a  igienei oro – dentare. Astfel, au aflat că folosirea pastei şi a periuţei de dinţi, fie manuală sau electrică nu este suficientă pentru un zâmbet sănătos. Metodele adiţionale de igienizare orală (aţa dentară, apa de gură, periuţa interdentară, duşul bucal) reduc riscul apariţiei cariilor cu până la 80%. Li s-a explicat modul corect în care se folosește ața dentară, apa de gură, sau periuța interdentară.

De asemenea, elevii au aflat că lipsa periajului sau efectuarea acestuia în mod incorect duce la afecţiuni gingivale şi depuneri de placă bacteriană, care este foarte aderentă şi greu de îndepărtat. Neglijarea igienei orale şi adoptarea unei alimentaţii dezechilibrate, bogate în carbohidraţi, dulciuri, băuturi ce conţin zahăr conduc la formarea cariilor dentare, care, netratate, pot duce la tratamente extinse.

Elevii au probat că au multe cunoștințe pe această temă, dar mai au de lucru la punerea în practică a regulilor.

Activitatea a stat sub semnul sloganului : ”Ai grijă ca zâmbetul tău să primească îngrijirea profesională pe care o merită!

A fost o activitate eficientă din care au avut de învățat cu toții, elevi, studenți, profesori.