Program mai lung la pașapoarte

Autorităţile au decis prelungirea programului de lucru la ghişeele de eliberare a paşapoartelor. Măsura se aplică de astazi şi până la sfârşitul lunii lunii august pentru a acoperi cererea în creştere în această perioadă. Birourile din 30 de judeţe vor fi deschise de luni până vineri, între orele 8:30 şi 18:30.

De astazi, la nivel naţional, funcţioneaza 209 ghişee de primiri şi eliberări documente de călătorii. Cetatenii romani au posibilitatea de a depune cererea pentru emiterea paşaportului la orice serviciu de paşapoarte din ţară sau la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României din străinătate, indiferent de domiciliul acestora. Paşapoartele noi pot fi trimise şi prin poştă . Va reamintim ca, potrivit noilor reglementări legislative, valabilitatea paşaportului electronic a crescut de la 5 la 10 ani, iar paşaportul simplu temporar se eliberează doar în baza unor documente care justifică urgenţa deplasării.