Probleme la Dobrovat cu incasarea taxei de salubritate

Sharing is caring!

Primarul Catalin Martinus sustine ca, in ciuda subventiei oferite de Primariei, prin care costul acestei taxe este de 2,1 lei de persoana, oamenii intarzie sa-si achite datoriile. Rau platnicii risca pe viitor sa ramana cu deseul menajer in curte.

„Așa cum am promis toate deșeurile reciclabile le ridică primăria și pentru acestea cetățenii nu achită nici un leu. În ceea ce privește deșeurile menajere, am stabilit cea mai mică taxă posibil 2,1 RON lunar de persoană. Spre exemplu la Bârnova taxa este 9 RON lunar de persoană. Reușim să menținem taxa la valoare minimă cu mare efort. In ciuda sprijinului acordat de primărie aceste taxe nu au fost achitate. Trebuie să avertizez cu părere de rău, dacă această situație continuă vom fi nevoiți să oprim în totalitate preluarea deșeurilor menajere. O scurtă perioadă vom continua cu preluarea acestora, însă la capacitate minimă, respectiv un singur tomberon de la fiecare familie.
Pentru a înțelege efortul realizat vă prezint un scurt calcul. Un tomberon are în medie 30 kg. (aproape nimeni nu predă doar un tomberon, dar voi face calculul la minim). Preluând de 2 ori pe lună rezultă minim 60 kg lunar. Prețul pe care îl achită primăria este 390 lei pe tonă. Ceea ce înseamnă, costul celor 60 kg este 23,4 lei. O familie formată din 3 persoane achită lunar 2,1×3=6,3 lei. În concluzie, deși primăria subvenționează 75% din serviciu totuși nu primim sprijinul dumneavoastra”, a spus primarul Catalin Martinus.

shares