Primarii de municipii cer o intalnire de urgenta cu Viorica Dancila

Sharing is caring!

Asociatia Municipiilor din Romania cer o intrevedere de urgenta cu primul ministru dupa ce in spatiul public au aparut informatii ca Guvernul va adopta proiectul bugetului pe acest an, joi, 31 ianuarie.

„Este pentru prima oară in istoria AMR când solicitările noastre  de dialog adresate Guvernului României, pe teme care privesc în mod direct funcționarea administrației publice locale sunt refuzate , astfel incat la niciuna din  cererile transmise nu s-a primit vreun răspuns, de orice natură, de la echipa guvernamentală. Ne aflăm acum la sfârșitul lunii ianuarie 2019, fără să avem în dezbatere publică un proiect de Lege a bugetului de stat pe anul 2019, deși, aflăm din presă  că Guvernul va adopta acest proiect până joi, 31 ianuarie.

Tot din surse neoficiale sunt și speculatiile referitoare la cotele din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei UAT, ce urmează să fie alocate prin Legea bugetului de stat pe anul 2019 :

  • 20% la bugetul local al judeţului;
  • 45-50% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit, față de procentul de 60% solicitat de structurile asociative.
  • 30-35% pentru echilibrarea bugetelor locale, față de procentul de 20% solicitat”, se spune intr-un comunicat de presa.

Din Comitetul Director al Asociatiei Municipiilor din Romania fac parte si primarii din Iasi, Suceava, Bacau, Galati, Focsani, Roman si Barlad.

shares