Preotul din comuna Ruginoasa, amendat cu o suma uriașă

Sharing is caring!

Preotul din comuna Ruginoasa, amendat cu o suma uriasa, pentru ca a tinut
slujba religioasa in biserica! La ceremonie au participat peste 50 de persoane, incalcandu-se, astfel, regulamentele care prevad ca accesul oamenilor in biserici este interzis. Parintele paroh a fost amendat cu 5000 de lei, iar incidentul s-a petrecut la biserica “Adormirea Maicii Domnului” din satul Dumbravita. Toti enoriasii au fost evacuati din lacasul sfant de catre politisti.

„La Ruginoasa a fost o situatie mai speciala, preotul de acolo regreta foarte mult ce s-a intamplat, el a inceput slujba in biserica conform ultimei ordonante, cu cantareti paracliseri. Oamenii au inceput sa se adune, el facea ceea ce era de facut si la un moment dat din cauza frigului au fortat intrarea, au spus ca ei nu mai pot sa stea afara si astfel i-a gasit acolo politia, insa imediat ce au fost avertizati sa iasa afara, au iesit afara si credinciosii si preotul si au continuat slujba afara. Este regretabil ca se intampla acest lucru, intelegem ca este greu, acum nu mai pot fi nici afara astfel de slujbe, va trebui sa respectam”, a declarat pr. Constantin Sturzu, purtator de cuv al MMB Iasi.

shares