Politista din Pascani, anchetata disciplinar pentru postarile pe Facebook

Sharing is caring!

Andrada Voicu este cercetata disciplinar de catre sefi dupa ce si-a exprimat opiniile pe Facebook. Tanara politista a fost implicata in urma cu un an intr-un grav accident rutier, in momentul in care a plecat cu un coleg in misiune dupa disparitia unui minor. Andrada a fost ranita si de atunci critica dotarile precare ale Politiei. In plus, tanara a disecat cazul Caracal criticand neregulile din sistem.

Andrada considera ca politistii nu sunt toti la fel iar cei cu personalitate sunt marginalizati. Tanara critica des si legile pe care trebuie sa le aplice, pe care le considera favorabile infractorilor.

“România asta a noastră, poate fi adusă pe linia de plutire, însă nu se vrea. Exemplu: eu, un simplu agent de poliție, dacă muream anul trecut, era simplu. Îmi făcea mama pomenirea și mă duceam dracu’ în mormânt, cu toate gândurile și vorbele nerostite. Sistemul din care fac parte, al cărui principiu este transparența, secretizează absolut tot și îți pune pumnul în gură în momentul în care vrei să vorbești. Din păcate, din cauza faptului că am scris niște adevăruri și am emis o opinie PE pagina mea de Facebook, conducerea IPJ Iași a hotărât să mă cerceteze disciplinar. Că merit! Că sunt o nenorocită care a adus atingere imaginii instituției. Pentru ca am scris niste adevaruri”, a scris tanara politista pe contul sau de Facebook.

 Revolta tinerei a pornit dupa momentul accidentului in care a fost implicata la Blgesti cand se afla intr-o misiune. Andrada Voicu a fost internata cu rani grave la Spitalul de Neurochirurgie. Tatal acesteia a decedat la scurt timp din cauza supararii. Intr-un comunicat de presa, IPJ Iasi a mentionat ca masina cu care se deplasau cei doi agenti de politie corespundea din punct de vedere tehnic.

 

shares