Piaţa unică digitală, prioritate pentru România

Sharing is caring!

La Iasi are loc zilele aceastea o conferinţă pe teme de e-guvernare unde sunt prezenţi mai mulţi specialişti europeni în domeniu. Prezent la eveniment, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţilor Informaţionale, Alexandru Petrescu, a vorbit astazi depre conceptul de piata unica digitala.

Potrivit ministrului, peste 60 la sută din ideile care stau la baza acestui concept au fost transpuse în legislaţia românească şi până la sfârşitul acestui an se speră să fie adoptate din punct de vedere legislativ şi celelalte 40 de procente.

Ministrul Alexandru Petrescu a subliniat faptul că foarte important în acest moment este autonomia Uniunii Europene din punctul de vedere al furnizorilor de tehnologie, şi pe de altă parte, a protejării faţă de posibilele atacuri cibernetice. Ministrul Alexandru Petrescu a mai spus că la nivel european va fi o aboradare comună faţă de investiţiile chineze din domeniul tehnologiilor digitale.

shares