Petru Movila: „Am solicitat audierea ministrului Răzvan Cuc!”

Sharing is caring!

Deputatul Petru Movilă a solicitat audierea ministrului Răzvan Cuc în cadrul Comisiei de Transporturi şi Infrastructură a Camerei Deputaţilor. Din cauza gestionării defectuoase a implementării investiţiei Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş, parlamentarul consideră că este cazul ca acesta să explice de ce, la aproape un an de la promulgarea Legii nr. 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Iași-Târgu Mureș, Autostrada Unirii, încă mai
discutăm despre licitaţii şi documentaţii, în loc să asistăm la construcţia efectivă a autostrăzii.

„Am solicitat audierea ministrului Răzvan Cuc imediat ce am început sesiunea din această toamnă, nemulţumit de modul în care Ministerul Transporturilor implementează proiectul autostrăzii. Între timp au apărut noile informaţii privind suspendarea licitaţiei, ceea ce demonstrează urgenţa şi necesitatea acestei audieri. Cred că este momentul ca guvernanţii să explice negru pe alb ce se întâmplă cu Autostrada Iaşi – Tg. Mureş şi de ce, cu tot cu o lege în vigoare, asistăm la o asemenea bătaie de joc. Este strigător la cer modul în care, de la promulgarea legii, au tratat cei de la MT investiţia cât şi ieşenii. N-au găsit nici măcar o minimă doză de implicare şi de responsabilitate. De aceea, Răzvan Cuc trebuie să spună ce anume se întâmplă în acest minister în care fiecare face absolut ce vrea, fără să se ţină cont de absolut nimic”, a declarat deputatul Petru Movilă, iniţiatorul legii privind construcţia Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş.

shares