Pesta porcină bate la porțile județului

Sharing is caring!

Evoluția Pestei Porcine Africane (PPA) confirmată atat in judetul Bacau cat si la Botosani a pus si autoritatile iesene pe jar. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) și instituțiile cu atribuții în Centrul Local de Combatere a Bolilor ii sfatuiesc pe crescatorii de porci sa aiba grija la orice semn de boala si sa sesizeze medicul veterinar.

Pana in acest moment, in judetul Iasi nu exista nicio suspiciune de pesta porcina. La granita cu judetul Botosani, autoritatile au instalat filtre de control.

Recomandarea specialistilor este sa creșteți porcii în spații împrejmuite, în adăposturi închise, cu respectarea condițiilor de igienă, microclimat și bunăstare, izolate de gropile de gunoi sau zonele populate cu alte porcine sau cu porci mistreți si sa sesizati medicul veterinar pentru orice semn de boala.

In judetul Botosani au fost confirmare cazuri de pestă porcină la mistreţi pe raza comunelor Hudeşti şi Ibăneşti, dar si la porci domestici din comuna Pomârla. La Bacau evoluția Pestei Porcine Africane (PPA) a fost confirmată la un porc domestic într-o gospodărie din comuna Oituz.

shares