Orașul studenției are porțile deschise

Prima acţiune comună de promovare a ofertei educaţionale în rândul elevilor din toată ţara demarată de cele cinci universităţi publice din Iaşi, în colaborare cu Primăria Municipiului este in desfasurare.Sub sloganul „Iaşi, oraşul studenţiei tale. Porţi deschise la universităţile ieşene“, Universitatea „Al.I. Cuza“, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“, UMF „Gr.T. Popa“, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară şi Universitatea de Arte au convenit să îşi deschidă porţile în perioada 21 – 25 aprilie către elevii curioşi care vor să afle ce înseamnă viaţa de student.

Fiecare dintre cele cinci universităţi îşi desfăşoară propriile evenimente şi prezentări. Astazi am trecut pragul Universitatii Alexandru Ioan Cuza. Era 10 dimineata iar studentii facusera deja prezenta la corturile albe.

Universitatile iesene isi mai asteapta si maine oaspetii. Grupurile organizate de elevi care doresc să viziteze centrelel universitare circula gratuit prin Iaşi pe „Traseul universitar“.