Opera Națională Iași, 62 de ani

Opera Naţională Română Iaşi serbează pe 3 noiembrie cei 62 de ani de la primul spectacol jucat pe scena Operei ieşene. Cei 62 de ani de la primul spectacol vor fi marcati cu spectacolul „Tosca”, de Giacomo Puccini.
„Tosca”, este spectacolul care se joacă în fiecare an în amintirea celor care au evoluat în stagiunea 1956-1957 în rolurile principale. Reprezentanţii Operei ieşene au menţionat că acest spectacol se joacă „în semn de recunoştinţă faţă de eforturile tuturor celor care au contribuit la ridicarea instituţiei la nivelul actual“. Astfel, în fiecare an, pe 3 noiembrie, Opera Naţională Română Iaşi susţine acest spectacol eveniment.
Reprezentația de anul acesta se va afla sub bagheta dirijorului Alessandro Cedrone, urmând să evolueze artişti apreciaţi la nivel internaţional, invitaţi speciali fiind Dario Di Vietri din Italia şi Carlos Almaguer din Mexic.