ONRC ar putea radia peste 3.000 de entități economice din Județul Iași

Câteva mii de persoane fizice autorizate (PFA) și întreprinderi individuale (ÎI) din Județul Iași riscă să fie radiate până în primăvară. În această situație se află 1.870 de PFA și 1.355 de ÎI. Măsura va fi luată doar pentru persoanele care nu au solicitat în ultimii doi ani Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) înregistrarea mențiunilor referitoare la obiectul de activitate, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 44 / 2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizic autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale. Joi, 17 ianuarie, expiră perioada în care pot fi efectuate modificările menționate, de aceea ONRC a anunțat că, în baza aceleiași legi, începând cu data de 19 martie vor fi efectuate primele radieri.

De la mijlocul lunii decembrie, lista persoanelor care nu și-au îndeplinit obligația de modificare a obiectului de activitate poate fi găsită pe site-ul oficial al ONRC, www.onrc.ro. La nivel național peste 40.000 de astfel de entități economice riscă radierea.

Prin Legea nr. 182 / 2016, la începutul anului 2017 a fost introdusă o limitare a numărului de clase de activități. Astfel, persoanele autorizate pot avea maximum cinci clase de activități prevăzute de Clasificarea activităților din economia națională (CAEN) în condițiile în care, până la acel moment, o asemenea limitare nu exista. Aceeași lege a introdus o limitare de zece clase de activități CAEN pentru ÎI. Dacă au mai mult de cinci, respectiv zece activități, actul normativ respectiv prevede că PFA, respectiv ÎI au doi ani, adică până pe 17 ianuarie 2019, în care trebuie să își modifice obiectul de activitate, astfel încât să aibă numărul de clase de activități impus de legislație. În condițiile în care PFA și ÎI nu își modifică obiectul de activitate în termenul amintit, Legea nr. 182 / 2016 prevede că în 60 de zile de la împlinirea acestuia ONRC le va radia din oficiu.

În virtutea Ordonanței de Urgență a Guvernului 44 / 2008, PF și ÎI pot apela la Serviciul Avizare Mici Întreprinzători al Primăriei Municipiului Iași (din șos. Națională, nr. 43) pentru a opera modificările cerute la ONRC.