O carte pentru vârsta a treia: „Cine conduce: TU sau furia?”

Sharing is caring!

Luni, 3 iunie 2019, de la ora 10.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi organizează la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Bucium o nouă activitate dedicată seniorilor. Sub genericul „Cine conduce: TU sau furia?”, invitata evenimentului, Psihoterapeut Violeta Șuvăială, un bun observator al firii umane, va descifra meandrele ieșirii din stări negative, posibilitățile controlării acestei stări emotive, impactul asupra sănătății și capacitatea fiecăruia de schimbare. Activitatea se dorește a fi una interactivă, seniorii prezenți vor fi îndemnați să vorbească despre propriile experiențe. De asemenea, reprezentanții bibliotecii vor prezenta câteva cărți aflate în colecțiile bibliotecii legate de tema întâlnirii.

„Aparent, furia este o manifestare în forță a celor puternici. Real, ea apare în momente de vulnerabilitate, când credem că lucrurile merg rău și nu putem face mai nimic să le schimbăm. De multe ori furia este doar un paravan, iar în spatele ei se pot ascunde sentimente de nemulțumire, durere, înjosire, excludere, nedreptate, orgolii sau vanități.”

Proiectul „O carte pentru vârsta a treia” își propune să valorifice parteneriatele cu centrele de cartier pentru pensionari și căminele de bătrâni aflate în subordinea Direcției de Asistență Socială Iași, prin continuarea funcționării punctelor de împrumut carte și prin activități de recreere pentru seniorii rezidenți ai acestor așezăminte.

shares