Numărul mamelor minore, în creștere

Sharing is caring!

Numărul mamelor minore a crescut alarmant în județul Iași în ultimii ani. Medicii de specialitate susțin, astfel, că introducerea orelor de educație sexuală în școli este absolut necesară în aceste vremuri în care tinerii sunt bombardați cu tot felul de informații despre sexualitate.

Numărul adolescentelor cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani a crescut în ultimii ani în județul Iași. Medicii ginecologi se așteaptă ca, anul acesta, numărul copiilor care au copii să treacă de 200.

”La Maternitatea ”Cuza Vodă” a crescut, în timp, numărul nașterilor la minore. Pentru că, dacă în 2013 am avut în evidențele noastre 163 de minore – asta înseamnă fetițe între 13 și 17 ani care au născut – numărul lor a ajuns la 200 și anul acesta cred că va fi peste 200 de fetițe minore. Este o adevărată tragedie, pentru că săptămâna trecută am avut o fetiță de 14 ani care a născut! În loc să se joace cu păpușile, ea trebuie să aibă grija unui copil!”, a declarat Prof.dr. Mircea ONOFRIESCU – specialist în obstetrică și ginecologie.

Naștere prematură, hipertensiune arterială, operații de cezariană, anemie, copii cu întârziere de creștere intrauterină. Acestea sunt doar câteva din riscurile unei sarcini la o mamă minoră, nemaivorbind de modul în care o adolescentă care naște la o vârstă atât de fragedă va fi afectată din punct de vedere psihologic.

”Din punct de vedere medical, numărul complicațiilor la aceste minore este foarte mare. Riscul de naștere prematură este foarte mare, riscul de hipertensiune arterială. Sunt fetițe care au infecții genitale care sunt netratate. Marea lor majoritate sunt anemice. Bineînțeles, nasc și copii prematuri, și copii cu întârziere de creștere intrauterină, deci copii cu o patologie asociată. Bineînțeles că ele nici nu știu să coordoneze un travaliu la naștere. Marea lor majoritate trebuie să beneficieze de operație cezariană. Sunt niște organisme care sunt subdezvoltate. Bazinul lor, sistemul lor osos nu este suficient de dezvoltat. Bineînțeles, încercăm să ne implicăm și să le acordăm asistență medicală și psihologică cât mai bună, pentru a depăși acest moment care, din punctul meu de vedere, este un moment cu totul dramatic și neplăcut în viața acestor fetițe nevinovate”, a declarat Prof.dr. Mircea ONOFRIESCU – specialist în obstetrică și ginecologie.

Care ar fi soluția pentru reducerea acestor sarcini în rândul adolescentelor? Introducerea orelor de educație sexuală în școli, crede medicul Onofriescu.

”Este absolut necesară introducerea orelor de educație sexuală în școli! Pentru că, fără aceste ore de educație sexuală, aceste tragedii se vor repeta. Noi, ca medici, avem niște cursuri, pentru studenți, rezidenți, pentru asistente medicale. Aceste cursuri pot fi folosite la cursurile de dirigenție sau la niște ore de educație sanitară. Tragedia este în mediul rural, pentru că în mediul urban, în general, familiile sunt mult mai implicate în educația acestor tineri. Este vorba nu numai de educația fetelor, ci și de educația băieților, că și ei pot să aibă tot felul de surprize și evenimente neplăcute sub aspect medical”.

shares