Noul Cod fiscal taie fondurile ONG-urilor

Modificările aduse Codului Fiscal diminuează considerabil sursele de finanțare ale organizațiilor nonguvernamentale. În aceeași situație se află și reprezentanții asociațiilor care se străduiesc să ofere copiilor și adulților bolnavi de autism șansa spre vindecare, spre o viață normală.

Carmen Ghercă, președintele Asociației Naționale pentru Copii și Adulți cu Autism din România, filiala Iași, precizează că, odată cu noile modificări ale Codului fiscal, bugetul organizației pe care o conduce se reduce cu 70% : ”Toate aceste modificări ne afecteaza foarte mult, deoarece diminueaza, practic, sursele de finanțare pe care noi, ca ONG, le puteam accesa. Deci vorbim de acesti 2%, de de donarea unei parti din impozitul pe profit de catre firmele mici. Veniturile care ni se direcționaui în urma completării formularelor 230, deci acei 2% din impozitul pe salariu, reprezentau mai mult de 70% din bugetul pe care noi îl aveam în fiecare an„, a declarat Carmen GHERCĂ, președinte ANCAAR Iași.

O altă măsură care îi afectează este modul în care s-a decis impozitarea contractelor part time.

”O măsură care ne afectează este cea a impozitării contractelor part time, al calculării contribuțiilor la contractele part time, la nivelul unui salariu minim pe economie, foarte multe organizații tocmai nepermițându-și să angajeze terapeuți – în cazul nostru, de exemplu – cu normă întreagă, apelam la acest artificiu, legal, de altfel, angajând personal cu o jumătate de normă. Și acum practic, noi suntem obligați să plătim contribuțiile nu la salariul lui care rezultă din această normă de patru ore, să spunem, ci la un salariu întreg de opt ore, la salariul nivelului minim pe economie”, a completat Carmen GHERCĂ, președinte ANCAAR Iași.

Sumele cheltuite cu terapia pentru un bolnav de autism pot varia între 1000 și 2500 de lei pe luna. Fondurile sunt asigurate de parinti sau de organizatiile nonguvernamentale, in timp ce statul nu deconteaza aceste terapii.