Neamţ | Stradă doar pentru derdeluș, la Roman

Sharing is caring!

Primăria municipiului Roman a amenajat pe strada Traian o pârtie pentru sănii ce va fi funcţională din acest weekend, potrivit unui anunţ făcut de municipalitate pe pagina de socializare.

Derdeluşul va fi deschis în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 10.00 şi 20.00, iar Primăria Roman va asigura asistenţă cu sprijinul echipajelor de Poliţie şi a celor medicale.

Zona este luminată şi va beneficia de un sistem de sonorizare, iar în măsura în care vremea va permite, copiii sunt invitaţi duminică, de la ora 11.00, să construiască un om de zăpadă uriaş în curtea Arhiepiscopiei Romanului.

La baza pârtiei au fost amplasate bănci pentru cei care vor să se odihnească sau să-i privească pe cei care se dau pe pârtie.

shares