Mormanele de gunoi așteaptă Ziua Curățeniei Generale

Sâmbăta aceasta, 15 septembrie, va avea loc Ziua de Curăţenie Naţională şi Globală „Let’s Do It, Romania!“  – 150 de ţări se unesc în cadrul unei mişcări civice impresionante. Obiectivul World Clean­up Day este de a mobiliza 5% din po­pulaţia Globului pentru a produce o schimbare reală de comportament faţă de resurse şi faţă de deşeurile generate. În România, „Let’s Do It, Romania!“ îşi propune să mobilizeze un milion de voluntari, iar înscrierea se face pe www.letsdoitromania.ro.

Iasul este campion la mormane de gunoi , ocupam locul 4 la nivel national – în privinţa numărului de mormane de gunoi sesizate- dar nu ne aflăm nici măcar în topul primelor zece judeţe în privinţa voluntarilor care s-au oferit să ajute la curăţarea deşeurilor.

Judeţul nostru se află pe poziţia a IV-a, cu 181 de mormane de gunoi identificate. Pe prima poziţie se află însă judeţul Ilfov, cu 484 de mormane, urmat de Dolj, cu 363 de mormane, şi de Cluj, cu 215 mormane.  Pe harta realizată la nivel internaţional pentru World Cleanup Day, România se află în topul ţărilor care au pus deşeuri pe hartă, cu 2.872 de mormane. spre deosebire de Franta, cu 860, Ucraina, cu 448 de mormane sau Ungaria, cu doar 3 mormane plasate pe harta proiectului.