Moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina au ajuns la Iaşi

După-amiază, în jurul orei 18.30, a ajuns la Iași racla cu o părticică din mâna dreaptă a Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, ce este adăpostită în Catedrala „Înălțarea Domnului”din orașul Katerini, Grecia. Delegaţia greacă, condusă de Arhim. Barnaba Leontiadis, vicar administrativ al Mitropoliei de Kitrous, Katerini și Platamonas, a fost întâmpinată pe Aeroportul internaţional din Iaşi de o delegaţie a Centrului Eparhial Iaşi condusă de IPS Părinte Mitropolit Teofan.

După primirea oficială de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, PS Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat o slujbă de Te Deum. În cuvântul de bun venit, adresat oaspeţilor greci, IPS Părinte Mitropolit Teofan a amintit faptul că: „Anul acesta, după cum ați luat aminte, avem bucuria ca, aflându-ne în fața moaștelor binecuvântate ale Sfintei Parascheva să ne oprim pentru o clipă pentru a cinsti și o părticică din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina; sfinte moaște care au fost aduse cu câteva decenii în urmă din Muntele Sinai în localitatea Katerini, nu departe de cetatea sfântă Salonic, din nordul Greciei. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Gheorghe, Mitropolitul de Katerini, având și aprobarea și îngăduința Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sfintele moaște aflate în Cetatea Katerini vor fi aici, împreună cu noi până pe data de 15 octombrie, luni, dimineața”.

Arhim. Barnaba Leontiadis și-a exprimat bucuria de a putea participa la marea sărbătoare a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași: „Aducem în cetatea aceasta și în Sfântă Mitropolia aceasta moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina în primul rând pentru ca această sfântă să celebreze și să prăznuiască împreună cu Sfânta Parascheva și împreună cu ele și noi să slăvim numele Sfântului Dumnezeu și astfel să mărim unitatea credinței într-unul și adevăratul Dumnezeu. Ne bucurăm că ne aflăm și călcăm pe acest loc binecuvântat.

 

Sfintele moaşte ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina au fost aşezate spre închinare alături de racla Sfintei Cuvioase Parascheva, în baldachinul special amenajat în curtea Catedralei mitropolitane.