Mihai Chirica: „Amenințările despre catastrofe cu 27.000 de «victime» denota cinism și lipsă de responsabilitate!”

Sharing is caring!

Primarul Mihai Chirica a reactionat dur dupa conferinta de presa stradala sustinuta de Marius Bodea. Edilul sustine ca au fost alocate fonduri din bugetul local pentru expertizarea tehnică și proiectarea lucrărilor de intervenție în cazul locuințelor proprietate privată a persoanelor fizice. Municipalitatea sustine ca a recepționat expertizele pentru blocurile A1 din șoseaua Națională nr. 184, la care lucrările de consolidare sunt evaluate la 11 miloane de lei și A2 din șoseaua Națională nr. 182.

Primarul sustine ca deputatul Marius Bodea arunca in spatial public informatii trunchiate de tip fake news. „Noile atacuri aberante lansate de către deputatul Marius Bodea mă fac să cred că este disperat să scape de eticheta de «parlamentar zero» pe care i-am atribuit-o…Problema imobilelor cu risc seismic este una cât se poate de serioasă și care ne preocupă în cel mai înalt grad, dar care nu poate fi rezolvată decât prin demersuri laborioase, în cadrul unei colaborări strânse între proprietari, autoritățile locale și județene, MDRAP și alte instituții ale statului, nu prin show politic ieftin. Dincolo de asta, să tulburi liniștea cetățenilor Municipiului Iași cu amenințări despre catastrofe cu 27.000 de «victime» denotă nu doar politicianism mărunt, ci de-a dreptul cinism și lipsă de responsabilitate”, a transmis Mihai Chirica intr-un comunicat de presa.

shares