Măsuri de fluidizare a traficului în punctele de frontieră pentru perioada Sărbătorilor Pascale și a minivacanței de 1 Mai

Sharing is caring!

Apropierea Sărbătorilor Pascale determină o creştere a valorilor de trafic atât pe sensul de ieşire din ţară cât şi pe cel de intrare, fapt pentru care conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a luat măsuri pentru asigurarea unui control operativ şi fluent în toate punctele de trecere de la frontiera de est.

În data de 23 aprilie a.c., la PTF Albiţa-Leuşeni a avut loc o întâlnire intre  conducerea I.T.P.F. Iași cu autoritățile din Republica Moldova, în vederea dispunerii unor măsuri comune în scopul asigurării climatului de ordine și siguranță publică premergător și pe timpul Sărbătorilor Pascale și a minivacanței de 1 Mai în punctele de frontiera de la graniţa dintre cele două state.

Pentru evitarea aglomerărilor, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ.

În acest sens, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora. În acelaşi timp, se continuă măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere ale frontierei şi în zona de competenţă.

De asemenea, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului poliţiei de frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic.

Recomandari

Pentru evitarea aglomerărilor, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Menționăm că, la frontiera româno-moldoveană sunt 6 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier si, in total, sunt disponibile pe sensul de intrare în țară 28 de benzi de control, iar pe sensul de ieşire 25. 

  • pe raza jud. Galaţi:  T.F. Oancea – Cahul

P.T.F. Galaţi – Giurgiuleşti

  • pe raza jud. Vaslui : T.F. Albiţa – Leuşeni
  • pe raza jud. Iaşi: T.F. Sculeni – Sculeni
  • pe raza jud. Botoşani: P.T.F. Rădăuţi – Prut-Lipcani

P.T.F. Stânca – Costeşti

Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

shares