Masini burdusite cu tigari descoperite la punctele de trecere a frontierei

Ieri dimineata, în jurul orei 08.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul din R. Moldova V. L., în vârstă de 26 de ani, conducând un autoturism marca Hyundai, înmatriculat în România. Dupa efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului și persoanei echipa comună de control, a descoperit ascunse în spații special amenajate prin tăiere, sudură și îmbinări cu șuruburi, în portbagajul, aripile spate și pragurile autoturismului, cantitatea de 18.120 de țigarete, de proveniență duty-free.

Conform prevederilor legale s-au reţinut ţigaretele în valoare totală de 4.349 de lei, l-au sancţionat contravenţional pe tânăr cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Totodată, a fost reținut în vederea confiscării și autovehiculul, în valoare de 10.000 de lei, folosit la transportul tigărilor.

* În Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni- I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul din R. Moldova V.J., în vârstă de 29 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în R. Moldova şi cetăţeanul român D.C., în vârstă de 53 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în România.

În baza profilelor de risc, s-a procedat la efectuarea unor controale amănunţite asupra mijloacelor de transport. Astfel, echipele comune de control formate din poliţişti de frontieră și lucrători vamali au descoperit, ascunse în
diferite locuri in cele doua autoturisme (torpedou, sub aripa şi cotiera), cantitatea de 3.900 de țigarete, diferite mărci. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 1.857 de lei, sancţionarea contravenţională a celor doi bărbaţi cu amenzi în valoare totală de 10.000 de lei.

*În data de 07 februarie a.c., în jurul orei 11.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari – I.T.P.F. Iași, pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice, au oprit în trafic, pe raza localităţii de frontieră
Trifeşti, un autoturism marca Dacia Logan, condus de M. P., în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza judeţului Bacău.

În urma controlului efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în plafoniera autoturismului, 2.600 de ţigarete, de diferite mărci, de provenienţă Ucraina şi Duty free. Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a achiziţionat ţigaretele pentru consumul propriu.

În conformitate cu prevederile legale, întreaga cantitate de țigări, în valoare de 1.232 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.