Marș pentru aer curat, sâmbăta la Iași

Sharing is caring!

Sâmbăta aceasta, 13 aprilie 2019, începând cu ora 11.00, în patru mari orașe din țară – București, Iași, Brașov și Timișoara – vor fi organizate, simultan, Marșuri pentru Aer Curat. Sub sloganul „Aerul poluat ucide”, evenimentul își propune să tragă un semnal de alarmă asupra calității aerului din România.

Potrivit statisticilor, anual în România mor în medie 25.000 de persoane din cauza poluării. Aerul poluat afectează în special copiii și persoane vârstnice și reprezintă cauza principală a mii de decese premature. La Iasi, marsul incepe la ora 11.00 din Copou, din Parcul Expozitiei, si ajunge pana la Prefectura.

În prezent, sistemele fixe de monitorizare a calității aerului din marile orașe indică depășiri repetate ale valorilor limită. Cele mai multe depășiri sunt în cazul particulelor PM10 și PM 2.5. Marsurile de sambata aceasta, care se vor desfasura simultan in patru orase din tara, și-au propus să schimbe modul în care societatea civilă se implică în formularea de politici publice alternative.

Printre cele mai frecvente afecțiuni provocate de aerul poluat se numără cancerul bronhopulmonar, bolile pulmonare obstructive cronice, dar și acutizări ale astmului, infarct miocardic sau accidente vasculare celebrale.

Marșul este organizat de cinci ONG-uri partenere în cadrul proiectului „Politici publice alternative în domeniul calității aerului”: Breasla Constructorilor Ieșeni (beneficiar proiect), Asociația Eco-Natura Comunității Băicoi (București), Asociația Creștem România Împreună (Brașov), Asociația  Grupul de Inițiativă în promovarea Opiniei Publice –GIPRO (Timișoara) și Organizația Huțul-Eko Brodina (Suceava). Împreună, și-au propus să schimbe modul în care societatea civilă se implică în formularea de politici publice alternative.

shares