Mai mulţi angajaţi

In 2017 s-au înregistrat cu 12% mai mulţi angajaţi în companiile private şi bonusuri medii în creştere cu 11%, comparativ cu anul precedent.

Bunăstarea totală a angajaţilor a crescut anul trecut cu 7%, comparativ cu 2016, iar starea economiei s-a îmbunătăţit cu un procent similar, de 7%, în acelaşi interval de timp. Acest lucru a avut la bază pe de o parte deschideri de birouri, centre logistice, fabrici şi noi unităţi de producţie ale investitorilor străini în ţara noastră, dar şi o extindere a operaţiunilor companiilor deja prezente în România.

Pe lângă dificultăţile întâmpinate în cadrul proceselor de recrutare, angajatorii s-au confruntat în continuare şi cu provocarea de a menţine o retenţie bună a angajaţilor, drept urmare numeroase companii au fost nevoite să crească salariile sau să îmbunătăţească sistemul de bonusare.

Numărul de angajaţi a crescut, în medie, cu 12% în 2017 faţă de anul precedent. Evoluţiile din cele patru trimestre au fost relativ uniforme, cu procente de creştere de puţin peste 13%, în primul şi cel de-al doilea trimestru, respectiv 10% şi 11% pe ultimele două trimestre, comparativ cu perioadele similare din 2016.

Potrivit unei analize, angajări s-au înregistrat în toate domeniile de activitate, cu preponderenţă în telecomunicaţii, servicii financiare, audit şi consultanţă, pharma, producţie componente auto, servicii de tip BPO, dezvoltare software, servicii digitale şi consultanţă IT.

Tendinţa de creştere a numărului de angajaţi s-a bazat, în principal, pe climatul macroeconomic favorabil, respectiv creşterea economică înregistrată pe parcursul anului trecut.

Această creştere s-a reflectat inclusiv în rata şomajului, indicator a cărui valoare a ajuns la minimul istoric al ultimilor ani.

În 2017, tot mai mulţi angajatori s-au adaptat cerinţelor şi nevoilor salariaţilor şi au crescut beneficiile extra salariale, în medie, cu aproximativ 11% faţă de anul 2016. Cea mai mare creştere, de 24%, s-a înregistrat în cel de-al doilea trimestru din 2017, urmată de creşteri de 10%, în medie, pentru următoarele şase luni.