Liderul mondial in fabricarea autobuzelor electrice, tentat de Parcul Industrial Miroslava

Sharing is caring!

În acest sens, reprezentantul companiei Yutong a avut astăzi o întâlnire cu vicepreședintele Consiliului Județean, Romeo Olteanu, la care a participat și directorul executiv al Parcului Industrial Miroslava, pentru a discuta despre investiția în cel mai mare parc industrial din Moldova.

” Miroslava este a doua comună din țară ca număr de locuitori, este în imediata apropiere a orașului, deci avantajele sunt multiple. Când aici s-a deschis primul parc industrial, ocuparea totală a acestuia s-a realizat în puțin peste doi ani, față de șapte cum era preconizat, așa că acum pregătim un al doilea parc industrial pentru care ducem deja discuții cu diverși posibili parteneri”, a spus Romeo Olteanu, vicepreședinte al Consiliului Județean.

”În Parcul Industrial Miroslava au venit deja zeci de companii puternice, iar investițiile se ridică la peste 100 de milioane de euro. Avem forță de muncă specializată în multe domenii, în plus, firmele care aleg să iși deschidă aici linii de producție au avantaje financiare, pornind de la scutirea de taxe până la avantajul oferit unui stat membru în Uniunea Europeană, acela de a exporta folosindu-se de legislația comunitară în ceea ce pivește comerțul”, a spus Dorel Codină, directorul executiv al Parcului Industrial Miroslava.

Compania Yutong deține primul loc în ceea ce privește producția și vânzarea de autobuze electrice, este în același timp un dezvoltator imobiliar dar și grup de investiții.

”Fabricăm orice tip de autobuz și vehicule. Deocamdat, singura linie de producție a noastră este în orașul Zhengzhou, Henan dar, cum vindem în toată lumea, ne-ar avantaja să avem o fabrică și în Europa. Vom studia cu atenție toate avantajele Parcului Industrial Miroslava”, a spus Herbert He, reprezentant al companiei Yutong.

Această întâlnire vine ca urmare a întrevederii pe care Excelența Sa Jiang Yu, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România a avut-o în luna august cu președintele Consiliului Județean Iași .

shares