Liderii USR Est au discutat descentralizarea administrativă a României

Sharing is caring!

Liderii USR Est s-au întâlnit duminică la Iași și au discutat modalități de colaborare pentru a susține interesele economice ale regiunii. Au fost prezenți președinții filialelor județene Suceava, Botoșani, Bacău, Iași, Neamț, Vaslui, Buzău, Vrancea și Tulcea.

Una dintre preocupările centrale ale grupului a fost descentralizarea administrativă a României astfel încât regiunile din Est să nu mai fie ignorate de guvernanți.În România, spre deosebire de majoritatea țărilor europene, unitățile teritoriale regionale au doar rol statistic, de raportare de date, nu și rol administrativ. Euroregiunile nu au bugete sau foruri decizionale separate, iar județele sunt prea mici pentru a gestiona eficient fondurile pe care le primesc de la centru.

Distribuirea echitabilă a resurselor, reducerea decalajelor în dezvoltare, participarea cetățenilor în stabilirea priorităților locale și regionale, extinderea serviciilor publice și crearea de locuri de muncă sunt câteva dintre avantajele descentralizării. Stabilirea priorităților s-ar face mai eficient la nivel regional. De exemplu, în zona de Est a României, s-ar fi putut face mult mai mult pentru infrastructură dacă decizia s-ar fi luat la nivel regional.

“Îmbunătățirea infrastructurii către portul Constanțași către vestul României i-ar avantaja pe numeroșii transportatori din Județul Suceava, iar asta s-ar vedea în creșterea nivelului de trai,” a afirmat Teodora Munteanu, președintele filialei județene USR Suceava.

„Dacă Nord-Estul ar avea bugetul lui, Moldova ar avea deja autostradă. Dacă Sud-Estul ar avea conducerea lui, portul Constanța ar rivaliza cu Rotterdam sau Hamburg. Bani sunt, dar lipsește voința politică de a dezvolta Estul. Până acum decidenții s-au ascuns prin ministere la București și n-au făcut nimic. Dacă decizia ar fi la nivel regional, atunci am putea să-i tragem la răspundere imediat și am obține investițiile pe care le așteptăm de 30 de ani,” a declaratCosette Chichirău, deputat de Iași și președintele filialei județene USR Iași.

“Construirea podului peste Dunăre la Brăila și dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare spre nordul și vestul țării și către Republica Moldova sunt priorități imediate. Am atrage comercianți care acum merg prin portul Odesa sau care fac înconjorul Europei și intră prin Olanda sau Germania”, a susținutElena Uram, președintele filialei județene USR Tulcea și antreprenor în sectorul import-export.

“Puterea baronilor locali merge mână în mână cu centralizarea. Cine împarte banii la centru, împarte și puterea în teritoriu.Ca să schimbăm asta, este nevoie de regionalizare și descentralizare. Moldova nu va mai depinde de șefii de la București, iar baronii își vor pierde influența,” a declarat Cosmin Timofte, președintele filialei județene USR Vrancea.

“România a rămas în urma țărilor europene în ceea ce privește reforma administrativă. Încă funcționăm excesiv de centralizat. Avem nevoie de unități administrative regionale, care ar fi mai eficiente și care ar da putere cetățenilor,”a susținutRadu Samson, președintele filialei județene USR Neamț.

“Un buget regional ar elimina jocurile politice de la centru. Ar elimina și vrajba pentru bani care dezbină Iașul de Bacău sau Neamțul de Suceava.O Moldovă unită ar face infrastructură și ar aduce rezultate economice concrete,” a adăugat Lucian Stanciu, deputat de Bacău și președintele filialei județene USR Bacău.

“Sărăcia din Botoșani este de fapt consecința lipsei de alternative. Soluția pentru zonele cele mai sărace din Moldova și din România este la nivel regional. Conectarea mai bună a Botoșaniului cu Iașul și Suceava ar oferi mai multe oportunități oamenilor din județ,“ a declarat Andrei Dranca, președintele filialei județene USR Botoșani și expert în cadastru.

“Vaslui, unul dintre cele mai sărace județe din țară, pierde investiții pe bandă rulantă pentru că nu are infrastructură. Ne-am săturat să fim amăgiți de București.Dacă am avea un buget regional, ne-am face singuri proiectele necesare,“ a afirmat Mihai Botez, deputat de Vaslui și președintele filialei județene USR Vaslui.

“Deși Buzăul este relativ aproape de București și Constanța, nu beneficiem de avantajele economice care ar fi posibile printr-o infrastructură regională mai bună și printr-o strategie industrială axată pe specificul zonei,“ a susținut Irinel Cîrstea, președintele filialei județene USR Buzău.

Liderii USR Est au stabilit un calendar de întâlniri periodice, pentru a analiza modelele de organizare administrativă și bugetară din alte țări și pentru a propune soluții pentru România.

shares