Liberalii ieșeni mizează pe bugetarea participativă

Pentru ca societatea este într-o continuă schimbare si are nevoie de procese noi și moderne prin care poate contribui la dezvoltarea comunității, consilierii locali liberali propun pentru Iasi – bugetarea participativa. Astazi, consilierul local Etienne Ignat a invitat cetatenii ieseni la consultari pe aceasta tema.

Liberalii ieseni considera ca acest tip de proces este,  unul flexibil iar beneficiile sunt clare pentru toți participanţii, cu impact public pozitiv asupra autorităților locale care organizează astfel de procese bugetare participativă și cu  potențial de a difuza tensiuni sociale latente.

Seful PNL Iasi, deputatul Marius Bodea, duce ideea bugetarii participative la nivel national.

Bugetarea participativa reprezintă un mecanism prin care populația decide sau contribuie în luarea deciziei cu privire la destinația unei părți sau a tuturor resurselor publice disponibile. Singurii care pierd din deschiderea procesului de bugetare sunt acei politicieni și funcționari care au interese ascunse, fie pentru că doresc să dețină puterea prin controlul informației.