La cirese’n Bojdeucă

Editia 2018 a Târgului de Cireșe de la Bojdeuca lui Ion Creangă ne asteapta in acest week-end. Maine și duminică, începând cu ora 11:00, producătorii locali vor prezenta bunătăți, iar invitații Muzeului Literaturii Romane Iași vor completa atmosfera cu programe culturale.

Cea de-a V-a ediție a evenimentului „Cireșe la Bojdeucă” este organizat de Muzeul Literaturii Române Iași în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași. Acesta constă în organizarea unui târg de cireșe în curtea Muzeului „Ion Creangă”.

Evenimentul de maine va debuta cu prezentarea târgului și va continua cu o serie de momente artistice tematice.

Tot în cadrul evenimentului Cireșe la Bojdeucă se va desfășura și concursul „Găsiţi Punguţa cu… două cireşe!”, iar câștigătorii vor fi premiați de către producătorii prezenți la târg. Organizatorii ne asteapta cu cirese la urechi!