Izolarea cadrelor medicale într-un cămin UTI

Sharing is caring!

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași va pune la dispoziția Primăriei Municipiului Iași scara C din căminul T20 unde va putea fi cazat personal medical în condiții de izolare, în contextul infecției cu noul coronavirus. Spațiile respective nu sunt destinate studenților, ci sunt folosite în mod curent pentru cazarea oaspeților universității. Primele discuții în acest sens au avut loc ieri între primarul Mihai Chirica, și rectorul universității Dan Cașcaval. Astazi, Primăria a trimis și o adresă oficială prin care a solicitat sprijinul universității pentru găzduirea medicilor care se află în prima linie a luptei împotriva infecției cu COVID-19. Scara C din Căminul T20 are 28 de camere pe trei etaje, dintre care 24 sunt de două persoane și 4 de trei persoane, camerele au o suprafață utilă de 26 de metri pătrați, sunt formate dintr-un dormitor, o bucătărie, baie și hol, cât și de un balcon închis de 1 metru pătrat. Sunt condiții de izolare completă fiindcă nu există niciun spațiu comun pentru cei care sunt cazați acolo: camerele au băi proprii, cu utilitățile de rigoare – apă caldă curentă, încălzire, dar și internet și cablu TV.

shares