Încep serbările din cartiere

Sharing is caring!

La fel ca și în anii precedenți, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, Primăria Municipiului Iași organizează o serie de spectacole de sezon atât în cartiere, cât și la Palatul Roznovanu.

Astfel, în acest weekend, municipalitatea va organiza „Serbările de iarnă în cartiere” după următorul program:

  • Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 11.00 – Cartierul Alexandru cel Bun (Piața Voievozilor) ; Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 12.00 – Cartierul Nicolina (Esplanada Nicolina. Duminică, 16 decembrie, de la ora 12.00 – Cartierul Tătărași (Esplanada Oancea)
  • Sâmbătă, 15 decembrie 2018, și duminică, 16 decembrie 2018, de la ora 16.30, Primăria Municipiului Iași va organiza două spectacole de colinde sub genericul „Magia Sărbătorilor la Palatul Roznovanu”.

Spectacolele vor avea loc în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, iar intrarea este liberă. Sâmbătă, 15 decembrie 2018, în cadrul primului spectacol, vor fi premiați și câștigătorii concursului  „Iașul ieșenilor de pretutindeni”  organizat de Biroul Diaspora al Primăriei Municipiului Iași.

shares