Incendiu dezastruos la Ciurea, doi morti

Sharing is caring!

Doua persoane si-au pierdut viata, in acest weekend,  in urma unui incendiu puternic ce a avut loc in comuna Ciurea si pe care pompierii l-au stins dupa aproximativ 3 ore si jumatate.

„Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Iasi a fost solicitat sa intervina pentru stingerea unui incediu izbucnit in localitatea Curaturi, comuna Ciurea. Incendiul izbucnit la o locuinta, la locul interventiei s-au deplasat doua autospeciale de stingere si un echipaj de prim ajutor. Dupa jumatate de ora de la ajungerea la locul interventiei pompierii au reusit sa localize incendiul si in urma cercetarilor in locuinta au constatat ca exista doua persoane, un barbat si o femeie care au fost evacuati.”, a declarat Lt.col Silvia Bolohan, purt. de cuv. ISU Iasi.

La fata locului, pompierii au descoperit intr-una dintre incaperii doua persoane, in varsta de 52, respectiv 71 de ani. Valeriu Bejinariu a fost, in trecut, politist in cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Iasi, el fiind pensionat. Alaturi de el a murit si soacra sa.

„Incendiul a fost licchidat in jurul orei 3 si 50 de minute, cele doua persoane au necesitat manevre de resuscitare dar din pacate nu au raspuns la acestea. Cauza probabila a incendiului este efectul terminc al curentului electric, mai exact un conductor electric defect.” a adaugat Lt.col Silvia Bolohan, purt. de cuv. ISU Iasi.

Cazul este cercetat si de politistii ieseni.

„In cauza a fost intocmit dosar penal in care se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de ucidere din culpa si distrugere din culpa, de asemenea s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului.” a declarat Ioana Bilea, purt. de cuv. IPJ Iasi.

shares