Încă un motiv de gâlceavă: fisurile din turn

Sharing is caring!

Ieri, sefii Complexului Muzeal Moldova, au prezentat raportul experților in ceea ce priveste fisurile  apărute  la Turnul cu Ceas. Raportul tehnic arată că au apărut fisuri în urma poluării fonice de la concertele care sunt organizate în fața Palatului Culturii. In replica, primarul Mihai Chirica sustine ca raportul ar avea si el niste „fisuri” si ca muzica din fata Palatului nu dauneaza cladirii de patrimoniu.

Silviu Gurlui, cercetător și cadru didactic la Facultatea de Fizică din cadrul Universității „Al.I.Cuza”, membru în echipa de expertiză, a precizat că fisurile s-au produs din cauza unor frecvente joase inregistrate in timpul concertelor.

Primarul Mihai Chirica contesta, asadar, legătura dintre concerte și problemele apărute la Turnul cu Ceas al Palatului Culturii. El a subliniat  că va lucra la un raport  mai detaliat alături de specialiști ai Facultății de Fizică pentru a găsi cele mai bune soluții atât pentru o eventuală protecție a obiectivului cultural cât și pentru continuarea seriei de evenimente organizate în piața din apropiere.

Palatul Culturii a fost consolidat în perioada 2008 – 2016 iar valoarea totală a lucrărilor a depăşit 26 de milioane de euro. Recepţia finală a lucrărilor a avut loc în luna martie anul acesta.

shares