ÎN PRIMELE 6 LUNI ALE ACESTUI AN, NUMĂRUL ACCIDENTELOR RUTIERE A SCĂZUT

Siguranţa traficului rutier reprezintă una dintre priorităţile de bază ale instituţiilor de aplicare a legii, în scopul reducerii gradului de victimizare a persoanelor, ca urmare a unor evenimente rutiere.

Poliţia Rutieră, ca structură specializată din cadrul M.A.I., are ca sarcină principală creşterea disciplinei în trafic, diminuarea victimizării participanţilor la trafic prin accidente de circulaţie şi combaterea eficientă a infracţionalităţii în zona drumurilor publice.

În primele 6 luni aleacestui an, poliţiştii rutieri au aplicat 33.307 sancţiuni contravenţionale, fiind constatate 680 de infracţiuni rutiere.

Au fost reţinute în vederea suspendării 3594 de permise de conducere, dintre care 1268 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise, 569 pentru depăşiri neregulamentare, 598 pentru neacordare prioritate pietoni, iar restul pentru alte abateri.

Au fost retrase 584 de certificatede înmatriculare.

Au fost reţinute 380 plăcuţe cu numere de înmatriculare.

Principalele cauze generatoare de accidente rutiere pe raza judeţului Iaşi sunt: viteza neadaptată la conditiile de drum, neacordare prioritate pietoni şi vehicule şitraversare neregulamentară de către pietoni.

În primele 6 luni aleacestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut au fost înregistrate cu 8 % mai puţine accidente rutiere şi cu 10% mai puţine accidente grave de circulaţie.

De asemenea, în urmaaccidentelor rutiere a scăzut cu 34% numărul persoanelor decedate (de la 29 la 19), cu 1% numărul persoanelor rănite grav şi cu 5% numărul persoanelor rănite uşor.

Se înregistrează o scăderea numărului de accidente rutiere atât în mediul urban cât şi în cel rural

Acest lucru se datoreazăşi acţiunilor rutiere zilnice desfăşurate de poliţişti. Trebuie evidenţiat faptul că de la începutul anului 2018, la nivelul întregului judeţ a fost suplimentat considerabil numărul echipajelor de poliţie care acţionează pe linia prevenirii abaterilor rutiere, prin formare de echipe mixte poliţist rutier-poliţist de la structurile de ordine publică.

Se va acţiona în aceeaşiformulă pe parcursul întregului an, scopul fiind creşterea gradului de siguranţă rutieră pentru toţi participanţii la trafic.