Icoana „Madona Neagra” a ajuns la Iasi

Sharing is caring!

Czestochowa este cel mai cunoscut loc de pelerinaj din estul Europei. O copie a acestei icoane se află şi în România, la Cacica – loc de pelerinaj pentru dieceza romano-catolică de Iaşi. La aceasta icoana se va ruga Papa Francisc.

Icoana Sfintei Maria de la Czestochowa a fost strâns asociată cu Polonia în ultimii șase sute de ani. Istoria ei înainte de sosirea sa în Polonia este învăluită în numeroase legende , care trasează originea icoanei pâna la Sfântul Luca care ar fi pictat-o pe o masă de cedru din casa Sfintei Familii.

Unul dintre cele mai vechi documente din Mănăstirea Jasna Góra spune că icoana a călătorit de la Ierusalim prin Constantinopol și Belz, pentru a ajunge in final la Czestochowa, în august 1382 de către Vladislav din Opole, Duce de Opole. Totuși, surse mai recente ucrainene susțin că fost luată de Vladislav din Opole de la Castelul Belz, când orașul a fost încorporat în regatul polonez, iar și mai devreme în istoria sa a fost adusă la Belz cu multe ceremonii și onoruri de către cneazul Lev I din Galicia. Auritele fleur-de-lis, pictate pe vălul albastru azur al Fecioarei, sunt de fapt identice cu cele din stema regilor Franței, iar explicația cea mai probabilă este că icoana a fost prezentă în Ungaria în timpul domniei lui, fie Carol I al Ungariei, fie Ludovic cel Mare, regi unguri din dinastia de Anjou, care au avut, probabil, fleur-de-lis din blazonul lor familial pictate pe icoana. Acest lucru sugerează că icoana a fost, probabil, adusă la Jasna Gora de către călugării fondatori de la mănăstirea lor paulină din Ungaria.

Madonna Neagră este creditată cu salvarea în mod miraculos a mănăstirii de la Jasna Gora în timpul invaziei din secolul XVII. Asediul de la Jasna Gora a avut loc în iarna anului 1655, în timpul războiului de Nord, „Potopul” – denumire sub care e cunoscută invazia de către suedezi a Republicii polono-lituaniene. Suedezii au făcut încercarea de a captura manastirea Jasna Gora din Czestochowa. Totusi, asediul care a durat luni de zile a fost ineficient, iar o forță mică formată din călugării de la mănăstire conduși de starostele lor și susținută de voluntari locali, cea mai mare parte din nobilime, au infrânt pe mercenarii germani numeric superiori, au salvat icoana lor sacră și, conform unor relatări contemporane evenimentelor, au schimbat cursul războiului.

La scurt timp după aceea, în catedrala din Lviv, la 1 aprilie 1656, Ioan Cazimir, regele Poloniei, pronunță în mod solemn jurământul lui de a consacra țara protecției fecioarei Maria, pe care a proclamat-o patroana ei și regină peste toate domeniile din regatul său.

Se spune că regele Ioan Sobieski, înainte de a porni spre Viena, pentru a o despresura din asediul otomanilor, s-a rugat în fața icoanei Preacuratei Fecioare Maria de la Częstochowa.

O altă legendă a Madonei Negre de la Czestochowa susține că prezența picturii sfinte a salvat biserica de la distrugere într-un incendiu, dar nu înainte ca flăcările sa fi întunecat pigmenții icoanei.

Legenda în ceea ce privește cele două cicatrici de pe obrazul drept al Madonei Negre este că husiții, care au luat cu asalt mănăstirea paulină în 1430, au procedat la jefuirea sanctuarului. Printre lucrurile furate a fost și icoana. După ce au pus-o în căruța lor, husiții au încercat să scape, dar caii lor au refuzat să plece din loc. Atunci, ei au aruncat portretul la pământ și unul dintre jefuitori a scos sabia și a provocat două tăieturi adânci. Atunci când tâlharul a încercat să o taie a treia oară, el a căzut la pământ și s-a târât în agonie până la moartea sa. În ciuda încercărilor de a repara urmele acestor cicatrici, restauratorii au avut dificultăți în acoperirea acestor slash-uri (și au aflat că icoana a fost pictată cu tempera infuzată cu ceară diluată). În comemorarea atacului, două tăieturi de pe obrazul drept au fost desenate cu un stilou.

O altă legendă afirmă că, odată ce tâlharul a lovit de două ori pictura, fața Fecioarei Maria a început să sângereze, și în panică, speriați, husiții s-au retras și au lăsat icoana.

 

shares