Iașul în direct – Grigore Vieru, poetul național de dincolo de Prut

Memoria nu ne poate păstra amintirile în actualitate decât în măsura în care avem constant grija redeșteptării timpului trecut. Astfel, când această lucrare devine constantă, cu valoare de continuitate, avem siguranța că cei trecuți ”la poporul Stelelor”, vor rămâne cu noi, cu cei care suntem și cu cei care vor urma după noi. Vorbim astăzi despre Grigore Vieru, unul dintre cei mai importanți scriitori români ai acestui început de mileniu III, înălțat prea repede dintre noi, după 74 de ani de poezie.

Invitatul ediției: Daniel Corbu – scriitor, editor, directorul Revistei de cultură Feed Back, organizatorul Festivalului Internațional ”Grigore Vieru”, aflat la ediția a X-a.