Iasi | Tanar arestat dupa ce a refuzat sa i se stabileasca alcoolemia

Sharing is caring!

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași efectuează cercetări într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Un tânăr a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 2 august a.c., un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Iași, ar fi condus un autoturism, pe raza municipiului Iași, fiind sub influența alcoolului, în urma testării acestuia cu aparatul etiltest rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost transportat la o unitate medicală, unde a refuzat să îi fie prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 3 august a.c., tânărul cercetat pentru săvâșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

Ulterior, acesta a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.

Cercetările continuă.

 

 

shares